Tipuri de aparate de sudură

Foto: pixabay


Sudura este un procedeu în care două piese din metal sunt unite, adeseori cu ajutorul unui electrod. Pentru a se putea realiza contopirea lor, e nevoie de o temperatură de minimum 1600 °C, dar ea poate ajunge și mai mare, la peste 5000 °C, cum e în cazul aparatelor de sudură cu plasmă.

Unul dintre aspectele cele mai importante este cel legat de informație. Trebuie să știi ce ai nevoie mai întâi, deoarece fiecare aparat de sudură și fiecare tip de electrod poate fi folosit doar cu anumite metale și în anumite circumstanțe. Există extrem de multe procedee de sudare și aparate de sudură și trebuie să știi exact ceea ce trebuie să faci, mai ales pentru protecția ta.

Cum sunt clasificate procedeele de sudură

Există mai multe modalități de a le clasifica, dar o să încercăm să o facem cât mai simplu. Cele mai folosite procedee de sudură sunt:

 

  • Sudare electrică pe arc
  • cu electrod învelit
  • MIG-MAG
  • TIG/WIG,
  • cu plasmă, și altele mai puțin cunoscute.

Dacă nu ai prea multă experiență în domeniu, e posibil să nu înțelegi acronimele de mai sus, dar vom încerca să le explicăm oricum.

Sudare electrică pe arc

Aceasta este una dintre cele mai utilizate metode de sudură, în care un arc electric este produs de o sursă externă de curent alternativ sau continuu, în care temperatura ajunge la aproximativ 3600° C. Aceasta poate fi fie cu un electrod învelit, fie cu unul deschis care folosește un gaz ce protejează baza metalului de contaminare, pentru a stopa reacția chimică ce are loc cu oxigenul și azotul din aer la temperaturi foarte mari.

Sudare cu electrod învelit

Este foarte similar cu cel exemplificat mai sus. E una dintre cele mai vechi și utilizate metode de către sudori. Procedeul constă în crearea unui arc electric cu ajutorul unei scântei dintre un electrod învelit și o bază de metal, care produce un arc electric. Nu e necesară o atmosferă de gaze, deoarece învelișul special de pe electrod eliberează gaze la temperaturi înalte, protejând astfel baza de contaminare.

Procedeul de sudare MIG-MAG

Întâi, este bine de știut ce înseamnă aceste două acronime. Ele se referă la două modalități diferite de sudare, una cu gaz metalic inert (MIG) și cealaltă cu gaz metalic activ (MAG). Dacă dorim să sudăm metale precum aluminiu, cupru, titan, sau chiar magneziu, atunci se folosește procedeul MIG. Dar nu e metodă care poate fi folosită la proiectele complexe de sudură, deoarece e nevoie de o atmosferă de gaze pentru ca rezultatul să fie curat și calitativ. MAG folosește argon și CO2 și, în teorie, poate oferi o calitate mult mai mare decât prin procedeul MIG. Dar, totodată, trebuie amintit că aceste procedee necesită un echipament greoi, printre care și un cilindru de gaz. În plus, ele nu pot fi folosite în aer liber, deoarece e necesar ca gazul să nu fie dispersat, altfel va fi afectată calitatea lucrării.

Procedeul de sudură TIG/WIG

Acesta presupune folosirea unui electrod cu vârf din tungsten (știut ca și wolfram). Este una dintre cele mai noi metode de sudură și, totodată, foarte complexă. Se ascute electrodul, se alege tipul și cantitatea de material de adaos, se reglează în mod perfect baia de gaze, se reglează curentul de sudare, care trebuie adaptat în timpul procesului propriu-zis. Procedeul de sudură TIG este rezervat, de obicei, doar celor cu experiență, dar rezultatul procesului este unul de o calitate impresionantă, dacă este efectuat în mod corect.

Totuși, multe aspecte legate de acest procedeu sunt cu mult mai complexe decât putem explica într-un singur articol. Vârful se ascute diferit pentru tipul de metal pe care urmează să se lucreze, de tipul de echipament folosit, tipul de curent utilizat, și așa mai departe.

Sudarea cu arc de plasmă

Deși procedeul acesta este similar cu cel TIG, el prezintă mai multe avantaje ce nu pot fi găsite în exemplul precedent. Temperatura atinsă de echipamentele capabile să sudeze cu plasmă este de câteva ori mai mare decât prin procedeele anterioare. Ea poate ajunge în unele cazuri și la 10.000 °C prin ionizarea atmosferei de gaz. Mai mult decât atât, e vorba și de siguranță ridicată, deoarece nu se folosesc gaze inflamabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *