Autoritățile vor să ridice vârsta de vaccinare pentru serul de la AstraZeneca. Ce alte schimbări se mai pregătesc

Persoanele de peste 55 de ani s-ar putea vaccina cu serul de la AstraZeneca. O spune chiar coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, medicul militar Valeriu Gheorghiță, care susține că a solicitat autorităților abilitate creșterea pragului de vârstă la 65 de ani.

”Pot spune în premieră că săptămâna trecută am făcut o solicitare oficială către comisiile de specialitate din Ministerul Sănătății și către Agenția Națională a Medicamentului, pentru reevaluarea criteriului de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca, având în vedere că au apărut date suplimentare cu privire la eficacitatea indubitabilă a acestui vaccin la persoanele cu vârste peste 55 de ani. Avem în vedere fie creșterea pragului de vârstă la 65 de ani, fie eliminarea completă. Datele din Marea Britanie, din Scoția, arata eficacitatea foarte bună, de peste 94% în prevenire internărilor și a formelor de grave de boală provocată de COVID-19. Cred că toate datele recomandă în acest moment această creștere a limitei la 65 de ani sau eliminarea ei. În marea lor majoritate, dozele AstraZeneca administrate în Marea Britanie au fost folosite la persoane cu vârsta de peste 65 de ani”, a declarat Gheorghiță, la un post TV.

În prezent, în România, vaccinul AstraZeneca este administrat doar persoanelor de până în 55 de ani.

Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat vaccinul companiei britanico-suedeze pe data de 29 ianuarie, serul fiind administrat persoanelor cu vârste cuprinse între 18 ani și 55 de ani.

Mai multe țări europene, printre care Germania, Spania, Austria, Olanda, Italia și Belgia au limitat vârsta pentru AstraZeneca la 65 de ani. La polul opus se află țări precum Canada, care a aprobat acest vaccin pentru toată populația adultă, și Polonia, care a anunțat că ridică vârsta pentru vaccinul AstraZeneca la 69 de ani, relateză HotNews.ro.

Sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *