FOTO & VIDEO! Accident grav la Botoșani. O persoană încarcerată, după ce o mașină s-a izbit violent într-un șanț (Update)

Accident grav, vineri dimineață, pe DJ 207 N din județul Botoșani. O persoană este încarcerată, după ce mașina în care se afla s-a izbit violent în șanț. Accidentul a avut loc pe drumul dinspre Cristesti spre Orăşeni Deal, când două autoturisme, un Audi condus de tânăra de 20 de ani şi un Ford condus de un tânăr de 19 ani, s-au angajat în depăşirea unui autoturism care era staţionat.

Pe timpul efectuarii manevrei au intrat in coliziune unul cu celalalt, ulterior autoturismul marca Audi, condus de tanara de 20 de ani a intrat intr-um cap de pod”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

La fața locului s-au deplasat pompierii ISU cu o autospecială de descarcerare, una cu apă și spumă și o ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD. Tânăra de 20 ani a fost scoasă din autoturism de către pompieri și preluată de echipajul de terapie intensiva mobila SMURD. ”Era conștientă și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au intervenit și pentru inlaturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

Video accident Botosani News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *