Spitalul Județean Botoșani, amendat de trei ori la un singur control al ISU. Află detalii despre sancțiuni!

Noi amenzi date de pompierii din Botoşani pentru neregulile din spitale. Spitalul Judeţean de Urgenţă  „Mavromati”  a primit în urma unui control nu mai puțin de trei amenzi,  care însumează 17.500 lei .

Ofițerii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au aplicat o sancţiune contravenţională de 10.000 de lei pentru nesolicitarea autorizaţiei de securitate la incendiu după lucrările de construcții făcute la Secţia exterioară din oraşul Darabani.

O altă amendă, de 2.500 de lei, a fost dată pentru exploatarea instalaţiilor electrice cu defecţiuni la Secția de boli infecțioase. Cea de-a treia amendă a fost de 5.001 lei și a fost dată pentru neînfiinţarea serviciului privat pentru situaţii de urgenţă.

Totodată, ISU a amendat un angajat al SJU, cu funcție de inspector de protecție civilă, cu amendă de 1.000 de lei pentru neefectuarea controlului de prevenire la secţiile spitalului şi 100 lei pentru neplanificarea şi neparticiparea la exerciţii în domeniul situaţiilor de urgenţă.

ISU a aplicat, marți, o amendă de 10.000 de lei şi Spitalului Municipal Dorohoi Botoşani pentru lipsă autorizaţiei de securitate la incendiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *