FOTO Accident mortal! Doi tineri și-au pierdut viața după ce au intrat cu BMW-ul într-un camion

Un tânăr de 26 de ani şi o tânără de 20 de ani, ambii din Orşova, au murit pe DN6, după ce BMW-ul în care se aflau a intrat violent într-un camion, din cauza unei depăşiri ratate. Şoferul camionului, în stare de şoc, a povestit cum autoturismul a intrat în depăşire, după care şoferul BMW-ului a tras de volan să reintre în bandă, poate prea brusc, iar maşina a început să derapeze, lovind în cele din urmă camionul, scrie Observatornews.ro.

Un tânăr de 26 de ani, din municipiul Orșova, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 6, din direcția Drobeta Turnu-Severin către Orşova, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un alt tânăr de 24 de ani, din localitatea Corcova.

In urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto de 26 de ani și a pasagerei dreapta față de 20 de ani, ambii din municipiul Orșova și rănirea ușoară a celuilalt conducător auto.

Poliţiştii informează că a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa și vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *