Avertisment transmis de șefa DSP Botoșani după cazul botoșăneanului mort, care a vrut să se trateze singur cu Paracetamol: Automedicația face mai mult rău decât bine

Șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, Monica Adăscăliței, a transmis un semnal de alarmă după ce un bărbat de 70 de ani, infectat cu COVID-19, a murit după ce a încercat să se trateze acasă cu Paracetamol. 

Acesta a ajuns la spital, pe 12 februarie,  în comă profundă.

Ulterior, din detaliile date de familie, pacientul prezenta de mai bine de o săptămână simptome respiratorii, însemnând tuse, febră, frisoane, dureri toracice și tot, din declarațiile familiei, pacientul lua de mai multe zile, printre alte medicamente, Paracetamol, două tablete de 500 de mg, adică un gram la patru ore, însemnând per 24 de ore lua șase grame de Paracetamol, care este foarte mult. Pacientul a fost transferat de la Săveni la Botoșani, la Unitatea de Primiri Urgențe, ulterior transferat pe Terapie Intensivă, unde a prezentat stop cardiorespirator, s-a încercat resuscitarea lui și la câteva ore a decedat pe Terapie Intensivă”, a declarat Monica Adăscăliței.

Acesta a fost testat pentru COVID-19, iar rezultatul a fost pozitiv. Monica Adăscăliței susține că bărbatul prezenta și insuficiență hepatică acută din cauza consumului de medicamente. 

După alte teste ulterioare, se va dovedi că și faptul că s-a administrat acest Paracetamol în exces poate fi una din cauzele insuficienței hepatice acute, pacientul prezenta la internare insuficiență multiplă de organe, printre care și insuficiență hepatică, care a grăbit decesul.  De fiecare dată am spus, automedicația face mai mult rău decât bine. Pentru asta există colaborarea cu medicul de familie, cu spitalul, cu ambulanța pentru că orice fel de promedicament este, după cum știm, toxic hepatic, prin faptul că toate medicamentele administrate fără indicația  medicului pot duce la acest sfârșit  tragic sau la această hepatită toxică medicamentoasă care poate fi  fatală ulterior pacienților”, spune Monica Adăscăliței. 

Un botoșănean a murit după ce s-a tratat acasă împotriva COVID

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *