FOTO! O platformă a luat foc în timp ce se deplasa pe Calea Națională. Era încărcată cu baloți de fân

O autoplatformă de transport autoturisme încărcată cu baloți de fân a luat foc, miercuri după -amiază, în timp ce se deplasa pe Calea Nationala din municipiul Botoșani. Conducătorul auto a observat ca iese fum din partea din spate a autoutilitarei, a oprit imediat și a solicitat sprijin de la pompieri, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

La fața locului s-au două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, ardea o parte din furaje, iar fumul dens îngreuna circulația rutieră. Focul și fumul au distrus peste o tonă de furaje și instalația electrica a mașinii”, a precizat Dorina Lupu.
Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *