O tânără din Botoșani a câştigat un concurs internaţional de fotografie. Sursa inspirației a fost tocmai pandemia

Botoșăneanca Cristina Venedict a câștigat premiul „National Award” în cadrul concursului 2021 Sony World Photography, cu o fotografie inspirată de pandemie și efectul ei asupra oamenilor. La concurs au participat 53 de țări.

Programul National Awards este o inițiativă a World Photography Organization și Sony, având ca scop susținerea comunităților locale de fotografi din întreaga lume. Peste 330.000 de imagini din 220 de teritorii au fost înscrise la Sony World Photography Awards 2021, iar peste 165.000 au fost încadrate în competiția Open (din care au fost selectați și câștigătorii National Award).

Să câștig primul loc în cea mai mare competiție de fotografie din lume după patru ani este mai mult decât puteam visa vreodată. Fotografia mea a fost declarată câștigătoare la Romanian’s National Award in Sony World Photography Award 2021. Mulţumesc echipei care a făcut totul posibil: Cezara Munteanu, Maria Aslan, Mihăiţă Aslan”, a scris Cristina, pe site-ul oficial.

Cristina Venedict a fost aleasă în mod anonim de către jurați pentru imaginea ei din proiectul Solitude (Izolare), inspirat de pandemie, încadrată la categoria Creativitate a competiției Open.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *