Trei tineri, reținuți de polițiștii din Botoșani, după ce au furat mai multe mașini. Percheziţii la locuinţele acestora

Polițiștii de Poliția orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a trei tineri, unul de 23 şi doi de 17 ani, din județul Iași, cercetați sub aspectul comiterii a două infracțiuni de furt calificat.

Polițiștii susțin că în noaptea de 2 spre 3 februarie 2021, ar fi pătruns în curțile a două locuințe, din orașul Flămânzi și ar fi sustras din prima curte un autoturism, iar în cea de a doua se afla un alt autoturiam din interiorul căruia ar fi sustras un lănțișor cu pandativ, din metal prețios.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, la data de 06 februarie a.c., a fost identificat autoturismul sustras, staționat, pe o strada din comuna Strunga, județul Iași.

La data de 12 februarie a.c., au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară la locuințele celor trei tineri.

In urma efectuării perchezițiilor, la locuința unuia dintre tineri a fost identificat, îngropat în solul din curte, lănțișorul cu pandativ reclamat ca fiind sustras.

De asemenea, asupra unui dintre tineri a fost identificată suma de 4600 de lei, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, unul dintre tinerii bănuiți de comiterea faptelor a predat polițiștilor cheia unui autoturism marca Land Rover Freelander, care era sustras din data de 10.02.a.c. de pe raza județului Galați.

Autoturismul a fost identificat și ridicat de polițiști, la aceeși dată, în orașul Târgu Frumos.

Cei trei tineri au fost conduși la sediul poliției în baza unor mandate de aducere, iar ulterior față de aceștia s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *