Coronavirus Botoșani: Anunț de ultimă oră al autorităților privind carantina de la Havârna

Autoritățile județului iau în calcul ridicarea carantinei în localitatea Havârna din județul Botoșani. Medicul Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, a declarat că situația privind îmbolnăvirile cu noul coronavirus s-a îmbunătățit  în ultimele zile, și asta datorită măsurilor luate. Incidența în comună a scăzut de la 12,72 la mia de locuitori la 5,81 la mie.

Nu am mai avut contaminări la nivel comunei Havârna. Mai avem un singur focar familial, cu zece persoane. Acolo a fost o răspândire în timp scurt. În rest, putem considera că situația este sub control”, a precizat Adăscăliței.

Autoritățile sanitare botoșănene urmează să facă o nouă evaluare a situației de la Havârna, iar dacă punctajul va fi sub 60, atunci se va ridica carantina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *