42 de gospodării din Botoșani distruse, în luna ianuarie, de incendii

Neglijența a aprins 42 de case sau anexe gospodărești, luna trecută, la Botoșani, anunță printr-un comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani. Incendiile s-au produs fie din cauza coșurilor de fum necurățate sau neprotejate termic, de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor folosite pentru asigurarea confortului termic, de fumat în locuri nepermise sau de exploatarea instalaților electrice cu improvizații și defecțiuni. Potrivit sursei citate, 20 dintre păgubiți nu ar fi avut nevoie de ajutorul salvatorilor botoșăneni pentru a-și proteja căminul de foc dacă și-ar fi curățat, reparat sau protejat față de materialele combustibile coșurile de evacuare a fumului, la timp. Alți șase botoșăneni, care s-au ales cu pagube însemnate, nu ar  mai fi avut de suferit dacă  nu ar fi aprins focul cu benzină sau ar fi supravegheat mijloacele de încălzire pe timpul funcționarii.

 11 case au fost aprinse de scurtcircuit produs ca urmare a utilizării instalațiilor, aparatelor sau echipamentelor electrice cu defecțiuni sau improvizații. Doi fumători neglijenți au aprins mai mult decât o țigară, în timp ce alți trei botoșăneni au ars mai mult decât și-au propus atunci când au vrut să distrugă resturile vegetale.  În total, în luna ianuarie, pompierii botoșăneni au intervenit pentru stingerea a 45 de incendii, față de 46 câte s-au înregistrat în 2020. 19 dintre ele au fost stinse în colaborare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, se mai precizează în informarea ISU Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *