Mașină urmărită un kilometru de polițiștii botoșăneni după ce nu a oprit la semnal. Surpriza pe care au avut-o oamenii legii!

politie rutiera iarna botosaniUrmărire ca în filme, duminică, pe un drum din județul Botoșani. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au observat pe drumul comunal DC 55B, din localitatea Tudora, un autoturism care avea o deplasare sinuoasă.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean, s-a procedat la efectuarea semnalelor de oprire, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea, fiind urmărit în trafic de echipajul de poliție cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, reușindu-se oprirea acestuia după aproximativ un kilometru.

A fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 39 de ani din comuna Tudora,  care a declarat că nu deține permis de conducere și că a consumat băuturi alcoolice. Aparatul alcooltest a confirmat cele spuse de bărbat, indicând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabiilit faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *