Scandalos! Fostul șef al ITM Botoșani, pensionar de lux, angajat de fiul său la Apele Române

Fostul director al ITM Botoșani, Stelian Mețler, un pensionar în vârstă de 69 de ani, a fost angajat prin detașare la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Botoșani, el fiind tatăl directorului general adjunct al Apelor Române la nivel național, Constantin Mețler, scriu jurnaliștii de la publicația locală Reporter IS.

Potrivit acestora, Stelian Mețler a fost angajat în iunie anul trecut la Primăria din Vatra Moldoviței, iar câteva zile mai târziu a fost detașat la SGA Botoșani. Fiul acestuia a fost pus director general adjunct al Apelor Române de către fostul ministru al Mediului, liberalul Costel Alexe, acuzat de DNA de luare de mită.

Primăria Vatra Moldoviței, de unde a fost detașat Mețler, este aceeași de la care a fost detașată și Simona Iancu, fosta chelneriță ajunsă pe o poziție importantă în Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, mai scriu jurnaliștii ieșeni.

Stelian Mețler a fost concediat în urma anchetei Reporter IS.

Constantin Mețler (fiul de 38 de ani) este menținut pe poziția de numărul 2 în „Apele Române”, deși are un trecut tulbure. În 2014, pe când era inspector ITM București, a fost reținut, împreună cu un coleg, deoarece ar fi luat mită, 3.000 de lei, pentru a nu amenda o firmă pe care o verificau.

Mai mult, în 2020, Mețler ar fi fost unul dintre trimișii directorului general ANAR pentru a schimba directori din filiale teritoriale ale „Apelor Române” cu membri sau simpatizanți PNL.

De notorietate, mai atrag atenția jurnaliștii de la reporter IS, este implicarea lui Constantin Mețler în schimbarea directorului de la Mureș, subiect al unei anchete RECORDER din toamna anului trecut. În ciuda protestelor publice ale federației sindicatelor de profil, Costel Alexe (fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, actual șef al PNL și al Consiliului Județean Iași) l-a numit totuși pe Mețler ca director general adjunct la „Apele Române”.

Citește articolul integral pe reporteris.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *