Descoperire macabră! Taximetrist găsit mort la marginea unei păduri

Descoperire macabră la marginea unei păduri de lângă Târgu Jiu, unde un taximetrist a fost găsit mort, în mașina cu care dispăruse la începutul acestei săptămâni.

Anchetatorii spun că nu ar avea suspiciuni în privinţa morţii acestuia, însă taximetriștii găsesc cel puțin nefiresc locul în care colegul lor și-a găsit sfârșitul.

Bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost dat dispărut luni de către mama sa, după ce nu s-a mai întors acasă, iar de atunci a fost de negăsit. Miercuri, un localnic a descoperit mașina, în care se afla trupul neînsuflețit al bărbatului. Omul a sunat la 112 și a dat alarma.

Taximetrist: „El este căzut în bancheta din spate, cu capul în ușă, jos, pe burtă, căzut. Dacă era să fi fost la volan se întâmpla la volan.”

Taximetristul a fost găsit la aproape doi kilometri de șoseaua principală, la marginea unei păduri. Cunoscuții acestuia spun că bărbatul nu ar fi intrat niciodată cu mașina în astfel de locuri retrase.

Sursa: StirileProtv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *