Tupeu fantastic! Un șofer din Botoșani care sfida Codul Rutier s-a luat la ceartă cu polițiștii care l-au oprit

politia rutiera, amenda, sanctiuni, botosaniUn tânăr de 28 de ani din localitaea Vorona a fost sancționat de polițiștii Biroului Rutier pentru trei abateri la regimul rutier. Polițiștii de circulație din Botoșani au observat, sâmbătă, un autoturism care circula pe contrasens, dinspre Joldești înspre Vorona, apoi a oprit pe marginea părții carosabile și a pus în funcțiune luminile de avarii.

Polițiștii i-au atras atenția conducătorului auto asupra abaterilor săvârșite, însă acesta a avut o atitudine recalcitrantă și a încercat să părăsească zona respectivă. 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care il conducea nu avea asigurare auto obligatorie. In cauza s-a luat masura sancționării contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 cu amendă in valoare totală de 2740 de lei.

De asemenea, i-au fost reținute permisul (pentru o perioada de 60 de zile), certificatul de inmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

One thought on “Tupeu fantastic! Un șofer din Botoșani care sfida Codul Rutier s-a luat la ceartă cu polițiștii care l-au oprit

  1. Si fudul si P.R.O.S.T. ! :))) Daca nu te stii cu toate puse la punct, incerci sa treci cat mai neobservat ! Exact invers !!! :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *