Testele negative PCR, obligatorii la nunți și botezuri? Discuții între patronii de saloane de evenimente și guvernanți

După relaxarea restricţiilor, testele negative PCR ar putea deveni obligatorii la nunţi şi botezuri. Această măsură ar putea fi aplicată pentru invitaţi, care vor fi nevoiţi să aibă asupra lor teste PCR negative. În săptămâna ce urmează patronii saloanelor de evenimente ar urma să aibă o întâlnire cu guvernanții pentru a stabili în ce condiții se vor putea organiza evenimentele, potrivit bzi.ro. 

Teste negative PCR, obligatorii la nunţi şi botezuri?

Cristina și-a programat nunta în luna octombrie a acestui an, cu speranța că restricțiile se vor relaxa și va putea petrece cu fast, alături de sute de invitați. Însă, vestea că i-ar putea primi la petrecere doar cu testul negativ la purtător nu îi sună deloc bine.

„Avem aproximativ 350 de invitați. Nu sunt în totalite de acord cu această măsură, pentru că sunt costuri foarte mari suplimentare și nu știm cine va plăti aceste costuri”, spune viitoarea mireasă.

Posibilii invitaţi nu sunt nici ei încântaţi de aceasta măsura.

„Mă duc la o nuntă, mai dau și 300 la test… suficient că dau când plec până la greci sau mai ştiu eu unde.

Dacă plătesc mirii…presupun că se adugă la dar?”, spun oamenii.

Iar o parte dintre organizatorii de evenimente se tem că aceste costuri ar putea fi puse tot în cârca lor, după un și așa destul de greu.

„Oamenii vor fi foarte sceptici, mă refer la miri, vor considera poate că îi punem pe ei să plătească, doi la mână noi ca organziatori dacă e să plătim unde mai e beneficiu… să ne ajute statul”, spun unii.

Dacă facem un calcul simpul, pentru o nuntă cu 50 de invitați se vor scoate din buzunar aproximativ 20.000 de lei potrivit Kanal D.

Unii organizatori sunt dispuși să plătească

După relaxarea restricţiilor, testele negative PCR ar putea deveni obligatorii la nunţi şi botezuri. Unele agenții sprijină măsura, doar-doar vor putea organiza mai repede evenimente și se gândesc deja la soluții.

„Orice agenție serioasă va suporta aceste costuri, nu sunt costuri mari ni le dorim să putem funcționa.
Chiar ne așteptăm la o creștere de 20-30 la sută a evenimentelor”, spun alții.

Deja industria evenimentelor înregistrează pierderi de aproape sută la sută, mai ales că, din luna octombrie a anului trecut, nunțile, botezurile sau alte petreceri au fost complet interzise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *