FOTO Tragedie! Un bărbat a murit după ce s-a izbit cu BMW-ul înt-un cap de pod, apoi a sărit peste un gard

Un accident mortal a avut loc, în noaptea de luni spre marți, pe DN 19, în localitatea Ciuperceni din Satu Mare. Un bărbat de 45 de ani a murit pe loc, după ce s-a izbit violent cu BMW-ul de un cap de pod, a sărit peste un gard apoi s-a oprit într-un șanț. O altă persoană, pasageră a aceleiaşi maşini, a fost grav rănită și a ajuns la spital.

„Forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” au fost solicitate să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident, în urma căruia un bărbat a rămas încarcerat. Incidentul a avut loc în localitatea Ciuperceni. La fața locului s-au deplasat 11 pompieri militari ai Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD cu modul de terapie intensivă mobilă. În accident au fost implicate două persoane, pompierii ajunși la fața locului au procedat la descarcerarea unei victime și la acordarea primului ajutor medical de urgență celei de-a doua victime care s-a autoevacuat până la sosirea forțelor și au predat-o conștientă și cooperantă echipajului SMURD, ulterior a fost transportată la UPU Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale. Din nefericire, victima încarcerată a suferit leziuni incompatibile cu viața”, arată ISU Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *