Un bărbat de 56 de ani, paznic la sediul Vămii din Cătămărăști Deal, a murit după ce a făcut stop-cardiac la locul de muncă. S-a întâmplat vineri dimineață, când bărbatul, care se afla în ghereta de pază, s-a prăbușit din picioare, fiind găsit inconștient de colegi.
Aceștia au sunat la 112 și au cerut sprijinul cadrelor medicale. Când au ajuns la fața locului, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
”A fost deschis dosar pentru ucidere din culpă. Nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei fapte”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Daca nu sunt suspiciuni de ce a mai fost deschis un dosar penal???????