Funcția de prefect a Botoșaniului, negociată la București. Pe cine susțin liberalii

Prefectura BotosaniToți prefecții din țară vor fi schimbați după ce la guvernare a intrat, pe lângă PNL, USR PLUS și UDMR. Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, a declarat că la nivel central se poartă negocieri între cele trei formațiuni politice pentru funcțiile de prefect. 19 poziții ar urma să le revină UDMR și USR și 23 la PNL. Întrucât Filiala PNL Botoșani a obținut rezultate slabe la alegeri, ar putea pierde funcția de prefect. Șoptică spune că personal a mers la București și a purtat discuții pentru ca funcția de prefect să rămână la PNL, persoana susținută fiind tot Dan Nechifor.

Suntem în situația în care ar trebui să pierdem prefectul. Am făcut tot ceea ce se poate ca noi să păstrăm prefectul. Negocierile sunt în plină desfășurare și probabil miercuri o să aflăm. M-am externat din spital și am mers la București să negociez acest post”, a precizat Costel Șoptică. 

El spune că în cazul în care Botoșaniul va rămâne doar cu cei doi subprefecți, atunci una din funcții îi va reveni actualului prefect Dan Nechifor.

 

One thought on “Funcția de prefect a Botoșaniului, negociată la București. Pe cine susțin liberalii

  1. Se confirmă că avem de a face cu ,,practicile ” moderne, ,,occidentale” de guvernare: toate funcțiile se negociază ca la tarabă ; domnul Șoptică ne spune că a ieșit din spital pentru a pune proptele la București pentru PNL Botoșani. Și ce expresii are: ,, noi să rămânem cu prefectul !!”
    Rămâne să negociați și România și…… după voi potopul ! De fapt, această acțiune a și început cu vânzarea CEC-ului pentru a face rost de bani să returneze împrumuturile colosale făcute de Câțu în anul 2020. Urmează vânzarea celor mai profitabile unități – Hidroelectrica și NuclearElectrica – adică domeniul de importanță strategică . Mai întâi să ne spună meșterul Câțu ce a făcut cu banii împrumutați și după aceea poate vizitează și Rahova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *