FOTO & VIDEO! Percheziții la traficanți de droguri. Două persoane reținute

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi, au efectuat două percheziţii la locuinţele a două persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. Ieri, 13 ianuarie, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii traficului de droguri de risc şi de mare risc, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate
Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi, au efectuat două percheziţii domiciliare, în municipiul Iaşi, la locuinţele a două persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate droguri de risc (cannabis), droguri de mare risc (MDMA), bani susceptibili a proveni din traficul de droguri de mare risc şi alte bunuri care ar avea legătură cu activitatea infracţională.
De asemenea, cele două persoane au fost conduse la audieri, iar, faţă de acestea, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi au dispus reţinerea pentru 24 de ore, urmând ca, astăzi,  să fie prezentate Tribunalului Iaşi, cu propunere de luarea unor măsuri preventive. La activităţi au participat şi jandarmi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *