Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, care s-a dovedit a fi fals.
Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Botoșani, Minodora Răcnea, în data de 13 ianuarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Cehia, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.
”Bărbatul a prezentat la control mai multe documente, precum şi un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, având imprimată fotografia sa, despre care colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la autenticitate. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals”, a precizat Răcnea.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut permisul în luna aprilie în Cehia, de la un conaţional ale cărui date nu le cunoaşte, plătind suma de 350 de euro, având cunoştinţă că este fals.
Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.