O nouă crimă în județul Botoșani. Victima tocmai luase pensia. Autorul nu a fost găsit. Polițiștii sunt în alertă

Un bătrân în vârstă de 90 de ani a fost găsit decedat în propria locuință situată în municipiul Dorohoi. Bărbatul era lovit în zona capului, iar lucrurile din casă erau răvășite. Crima a avut loc la scurt timp după ce bărbatul a luat pensia.

Fiul băiatului a alertat, marți dimineață, Poliția, iar echipajul care s-a deplasat la fața locului a găsit victima căzută pe pardoseală, în una dintre camerele locuinței, prezentând un traumatism la nivelul capului. Deocamdată, nu există niciun suspect în cazul acestei crime, însă polițiștii urmează să audieze mai multe persoane care au fost văzute prin zonă.

Botoșăneanul ucis locuia împreună cu fiul său într-o casă de pe strada A.I. Cuza din Dorohoi, cei doi având obiceiul de a invita la ei, cu scopul de a bea în comun, diverse persoane dubioase din Dorohoi. 

De altfel, bărbatul de 90 de ani a mai fost victima unei tentative de tâlhărie, el aflându-se în casă în momentul în care mai mulți indivizi au vrut să intre în imobil și să îi fure banii sau bunurile. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com