FOTO Accident în Botoșani! Patru tineri s-au răsturnat cu mașina. Doi au fost răniți

Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avt loc, sâmbătă dimineață, în localitatea Bucecea. Cele două se aflau într-un autoturism al cărui șofer a pierdut controlul asupra direcției de mers, a lovit o mașină parcată, după care s-a răsturnat pe cupolă în rigola de pe marginea drumului. 

Alături de cele două victime, dintre care una minoră, în mașină se mai aflau două persoane, dintre care una, șoferul a fugit de la fața locului imediat după ce a ieșit din mașină. O altă persoană a suferit leziuni ușoare primind îngrijiri la fața locului. Nicio victimă nu a fost încarcerată, toți ocupanții mașinii fiind ajutați de localnici să iasă din autoturismul răsturnat.

Accidentul a avut loc într-o curbă, pe fondul vitezei cu care rula mașina (un Volkswagen Golf), dar și a carosabilului acoperit cu zăpadă.  Șoferul vinovat de producerea accidentului este căutat de polițiști. Cel mai probabil, acesta era băut, iar martorii susțin că i-ar fi înjurat pe cei care le-au dat o mână de ajutor 

La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri, după ce au existat suspiciuni că o țeavă de gaz ar fi putut fi fisurată. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *