Accident la Botoșani! Un bărbat a fost lovit de mașină. Șoferul a dispărut fără urmă

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost rănit, după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul a avut loc pe drumul care leagă localităţile Baranca şi Fundul Herţii, iar victima se deplasa pe marginea drumului în calitate de pieton.

Botoșăneanul a fost lovit de un autoturism, fiind proiectat pe carosabil, iar în urma impactului a suferit leziuni puternice la cap.

Şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, abandonând victima căzută pe marginea drumului. Bărbatul lovit a sunat la 112, anunţând că a fost lovit de o maşină care a părăsit locul accidentului. Ulterior, acesta a fost preluat de o ambulanţă, prezentând un traumatism cranian acut, iar poliţiştii au demarat cercetări pentru identificarea şoferului. 

Potrivit poliţiştilor, există o serie de indicii, conform celor declarate de victimă şi urmează ca şoferul să fie identificat. Poliţiştii iau, însă, în calcul şi ca pietonul să fi căzut singur, acesta fiind şi în stare de ebrietate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *