Se spală sau nu în perioada Bobotezei? Un preot spune clar: Sfințenia nu stă în gradul ridicat de mizerie

Preotul Ioan Chirvase aduce lămuriri cu privire la o tradiție păstrată cu sfințenie de unii dintre credincioși: aceea referitoare la folosirea apei pentru spălare în perioada Bobotezei. Deși mulți creștini nu foloseau apa pentru spălatul hainelor timp de opt zile, părintele spune că „sfințenia nu stă în gradul ridicat de mizerie”.

Probabil, cam toți preoții sunt întrebați în perioada Bobotezei dacă se spală sau nu se spală în această perioadă. Motivația acestei întrebări provine din faptul că , de regulă, cam în toate fântânile și bazinele cu apă se toarnă puțină aghiazmă mare și ar fi o impietate să folosim apa, afară de băut și gătit. Greșit! În primul rând trebuie să știm că aghiazmă mare enumai aceea pe care o luăm de la biserică, sfințită de preot. Dacă punem un litru de aghiazmă în câteva tone de apă nu înseamnă că întreaga cantitate a devenit aghiazmă mare. În al doilea rând apa este vitală omului, regnului animal și în general, naturii. Pentru om , ea e folosită la prepararea hranei dar și la igienă. Nu putem face pauză și nu se justifică, a face pauză 8 zile de la igienă, pe motiv de impietate. Apa trebuie folosită în scopul lăsat de Dumnezeu. Așa că, nu e păcat să spălăm sau să facem duș în perioada aceasta. Sfințenia nu stă în gradul ridicat de mizerie”, spune părintele.

El îi îndeamnă pe credincioși să nu exagereze pentru că omul duhovnicesc e un om îngrijit și curat.

„Să nu uităm că aceeași apă e folosită și în industrie,în spălătoriile auto, aceeași apă e și în rezervoarele băilor noastre și peste tot. Deci nu e bine să exagerăm. Luăm aghiazmă mare după rânduială(5-14 ianuarie) iar în rest folosim apa la tot ce e necesar.Eu v-aș sugera însă un alt subiect de discuție, legat de apă și anume: Cum ar trebui să folosim mai responsabil și să protejăm mai bine apele din mediul în care trăim: fântăni, lacuri, pâraie, râuri, fluvii, mări?”, a spus preotul Ioan Chirvasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *