Clipe de groază pentru câțiva botoșăneni! Avionul în care erau a fost lovit de un fulger

Clipe de panică într-un avion al companiei Wizz Air, în care se aflau zeci de români, printre care și botoșăneni, după ce aeronava care abia decolase de pe aeroportul G. B. Pastine din Ciampino, Roma, a fost lovită de fulger. Zborul avea ca destinaţie Suceava. Potrivit publicației Il Mamilio, avionul efectua zborul cu numărul W63612 pe ruta Roma – Suceava, iar la bord se aflau 90 de pasageri.

Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 15.30. Aeronava a decolat de pe aeroportul din Roma. La scurt timp, avionul a intrat într-o zonă cu turbulenţe puternice, fiind apoi lovit puternic de un fulger.

Piloții au întors avionul la sol, iar pasagerii au fost mutaţi într-un alt avion, care a decolat în condiţii de siguranţă. Toți pasagerii au ajuns în siguranță pe Aeroportul Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *