Peste 300 de persoane aflate în izolare, verificate la domiciliu de jandarmii botoșăneni. Alte câteva zeci, amendate pentru că nu aveau mască

Minivacanța de la începutul acestui an a reprezentat pentru Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani intensificarea misiunilor executate și suplimentarea personalului care a fost prezent în mediul stradal pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.
Jandarmii au acționat atât în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliție, cât și independent, în cele trei zile fiind aplicate 47 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 9000 de lei, din care jumătate pentru lipsa sau portul necorespunzător al măștii de protecție, iar restul pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
342 de persoane aflate în izolare au fost fost verificate la domiciliu de patrule de jandarmi, nefiind constatate cazuri de încălcare a măsurii preventive în urma controalelor executate. În afara efectivelor angrenate în executarea acestor misiuni, un echipaj de jandarmi a însoțit transportul dozelor de vaccin anti-Covid repartizate spitalelor municipale din Botoșani și Dorohoi, împreună cu un echipaj de poliție rutieră”, a precizat Izotov.
De asemenea, efectivele de jandarmi care au asigurat paza și protecția instituțională la obiectivele aflate în competența inspectoratului au fost la datorie, adoptând măsuri stricte de supraveghere atât a obiectivelor păzite, cât și în ceea ce privește zona din apropierea acestora, pentru depistarea situațiilor de nerespectare a legislației în vigoare, în special a cazurilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar și a altor fapte de natură contravențională sau penală.

Având în vedere că se apropie sărbătoarea Botezului Domnului, recomandăm cetățenilor care vor participa cu această ocazie la ceremoniile religioase să respecte distanțarea fizică și să  poarte mască de protecție, pentru a nu pune în pericol sănătatea personală și a celor din jur”, a adăugat Izotov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *