Lucrări pentru consolidarea unui drum județean afectat de alunecări de teren. A fost dat ordinul de începere

drum afectat de alunecarile de teren la BotosaniCompania Națională de Investiții a dat ordinul de începere a lucrărilor privind consolidarea versantului și modernizarea drumului județean DJ296, Roma-Nicșeni, km 14+000 – 15+380, informează printr-un comunicat Consiliul Județean.

Potrivit deciziei transmise de către Compania Națională de Investiții, lucrările pot începe pe data de 5 ianuarie.

„Este o investiție pe care botoșănenii o așteaptă de mult timp și care, în momentul în care am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean, era blocată de lipsa unor avize. Am reușit împreună cu specialiștii din cadrul instituției să deblocăm situația, pentru ca CNI să poată da ordinul de începere a lucrărilor. Am determinarea necesară ca în mandatul de președinte al Consiliului Județean să îmbunătățesc substanțial infrastructura rutieră, astfel încât să se poată circula în Botoșani pe drumuri decente”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

  Potrivit Companiei Naționale de Investiție, lucrările, în valoare de 14.449.103,01 lei (trei milioane de euro), vor fi executate de o asociere care reunește două firme botoșănene, Cornell’s Floor și Big Conf, în timp ce proiectarea aparține firmei ieșene Ecomary. 

 Compania Națională de Investiții a mai preluat trei sectoare de drum de pe DJ 296 care prezintă probleme cu alunecările de teren: un prim sector de 2,6 kilometri, situat la ieşirea din Botoşani spre Cişmea, un al doilea de 1,35 kilometri situat în vecinătatea terenului de fotbal din comuna Roma şi altul de jumătate de kilometru de la intrarea în Dorobanţi. „Documentațiile aceste sectoare de drum sunt în diferite stadii de lucru în cadrul CNI. Încercăm prin toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziție să urgentăm procedurile, pentru ca și aceste sectoare să fi scoase cât mai repede la licitație și să rezolvăm problemele de pe acest drum județean”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

One thought on “Lucrări pentru consolidarea unui drum județean afectat de alunecări de teren. A fost dat ordinul de începere

  1. Drumul Prajeni- limita cu județul Iasi se mai face?
    Trebuia semnat contractul pe 2 Decembrie in prag de alegeri. Mai așteptăm încă 4 ani pentru alte promisiuni?
    Drumul este impracticabil, plin de cratere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *