FOTO & VIDEO! A început vaccinarea anti COVID la Botoșani. Șefa DSP și mai mulți medici șefi de secții, printre cei care s-au vaccinat

Vaccinarea anti COVID a demarat, luni dimineață, și în județul Botoșani, iar primul vaccinat împotriva noului coronavirus a fost directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, medicul Monica Adăscăliței. Au urmat  medicul Iulian Preda, coordonatorul măsurilor anti COVID la Botoșani, medicul Valentina Morcov, șefa Secției de Boli Infecțioase Botoșani, alți medici și asistenți.

 „Este o onoare pentru mine să fiu prima vaccinate în județul Botoșani. M-am vaccinat pentru că cred în acest vaccine și am speranța că va fi începutul sfârșitului acestei pandemii, însemnând să scăpăm de această suferinţă, de această boală şi vaccinarea este singura şansă de a scăpa de această boală”, a declarat Monica Adăscăliţei.

După ce au fost imunizate, cadrele medicale au fost duse într-un spațiu post vaccinare.

Luni vor fi vaccinate aproximativ 120 de persoane dintre cele 500 care vor primi serul în prima etapă. 

Județul Botoșani a primit, duminică, prima tranșă de vaccin anti COVID. Este vorba de 500 de doze, care au fost trimise de la Spitalul militar din Iași. În această etapă,  484 de persoane s-au înscris pentru a se vaccina.

După vaccinarea cadrelor medicale va începe și vaccinarea populației. 

Județul Botoșani are 12 centre de vaccinare, din care cinci sunt în municipiul Botoșani, plus unitatea mobilă.

Centrele de vaccinare pentru populație au fost stabilite în Botoșani, Dorohoi, Săveni, Bucecea, Darabani, Flămânzi, Ștefănești și Vorona . În municipiul Botoșani centrele de vaccinare sunt organizate în sălile de sport de la cinci școli.

2 thoughts on “FOTO & VIDEO! A început vaccinarea anti COVID la Botoșani. Șefa DSP și mai mulți medici șefi de secții, printre cei care s-au vaccinat

  1. Pe lingă șefii mari, mici și puțin mai mici, aveti în vedere și vaccinarea asistenților medicali și infirmierele care sunt principalele persoane puse în pericol de acest virus? Sigur in camera de garda a medicilor e totul dezinfectat și cu virus zero. În saloane stau pacienții , iar acolo, cel mai frecvent, pe parcursul unei ture, întra asistenții și infirmierele. Ei trebuiau vaccinați primii și ședințele foto tot cu ei trebuiau făcute…..dacă chiar e necesara ședință foto pe acest subiect …..cred ca nu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *