Şeful unui post de poliţie, rănit grav într-un accident rutier între o autospecială de poliţie şi o ambulanţă

Două echipaje, unul de poliţie, unul de la Ambulanţa Olt, aflate în misiune, au fost implicate într-un accident rutier grav. Echipajele preluaseră un pacient cu afecţiuni psihice din localitatea Pârşcoveni. Pe timpul transportului, deşi pacientul era legat pe targă, a reuşit să o agreseze pe asistentă. Ambulanţeirul, observând ce se întâmplă, a frânat brusc, iar polişistul acre conducea autospeciala de poliţie, aflată chiar în spatele ambulanţei, nu a mai avut timp să evite impactul.

Doi poliţişti au fost răniţi, unul dintre aceştia fiind în stare foarte gravă la SJU Slatina, în şoc hemoragic, fiind chiar pregătit pentru a se intra de urgenţă în sala de operaţie. Este vorba de un bărbat de 50 ani, din Balş, şeful postului de poliţie din Morunglav. Colegul său, 36 ani, care se afla la volan, de asemenea rănit grav, este şeful postului de poliţie din Bârza.  

În această dimineaţă, în jurul orei 9.30, pe Drumul Naţional 64, pe raza comunei Sopârliţei s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate două echipaje, unul de poliţie şi unul al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, ambele în misiune comună.    În urma unui apel prin SNUAU 112, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti, împreună cu un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt au intervenit pentru a transporta la o unitate medicală o persoană al cărui comportament era deviant.    Persoana violentă a fost transportată cu ambulanţa, iar echipajul de poliţie însoţea transportul, conform protocolului, având semnalele luminoase în funcţiune. Întrucât pacientul ar fi devenit violent, conducătorul ambulanţei a frânat brusc, moment în care echipajul poliţiei a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta. Evenimentul s-a petrecut pe fondul unui carosabil uşor umed. Cinci persoane au fost implicate în eveniment,  respectiv doi colegi din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti, o asistentă medicală, un ambulanţier şi un pacient“, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, potrivit Adevarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *