Emoționant! Gestul făcut de părinții unui copil de 7 luni din Botoșani, salvat dintr-un incendiu de un pompier

„Vă mulțumim pentru că astăzi ne ținem băiețelul sănătos în brațe datorită dumneavostră și al întregului echipaj ISU – SMURD. Vom purta recunoștință pentru totodeauna și ne dorim să aveți cât mai puține misiuni dificile. Să vă ajute Dumnezeu!” – este cea mai mare recompensă pe care plutonier major Romică Brașovianu, a primit-o de la începutul carierei.

De la cine? De la părinții băiețelului de 7 luni salvat din blocul afectat de incendiu, în seara zilei de 20 decembrie.

Emoționantul moment, întâlnirea dintre Filip și salvatorii lui, a avut loc astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, unde părinții au venit să-i mulțumească pompierului care le-a scos copilul din clădirea plină de fum.

Copleșit de emoție și cu ochii în lacrimi, pompierul nu a putut spune decât că „nu există recompensă mai mare pentru un salvator decât cuvântul MULȚUMESC primit din partea celor pe care i-ai ajutat în momente critice”.
În seara zilei de 20 decembrie, echipajul din care face parte plt.maj. Romică Brașovianu, a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul III al unui bloc din municipiul Botoșani. O intervenție foarte dificilă. Atunci când au ajuns pompierii, bunurile din apartament ardeau ca o torță, flăcările amenințau să se extindă la apartamentele aflate la etajele superioare, iar casa scării era plină de un fum dens. Zeci de vieți erau în pericol. Pompierii au făcut ce au știut ei mai bine. Au evacuat locatarii și au stins flăcările. Printre cei evacuați a fost și Filip.

Plutonierul major Romica Brașovianu este angajat al ISU Botoșani din 2006.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *