Peste 30 de botoșăneni prinși fără mască și alți 10 depistați la plimbare pe timp de noapte. Au fost amendați de polițiști

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Astfel, pe raza întregului județ au fost controlate 64 de obiective și 97 de mijloace de transport în comun.

Echipele de control au aplicat  42 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 9.000 de lei, 32 dintre acestea au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu, iar 10 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea pe timp de noapte.

Vă recomandăm să respectați distanțarea socială, să purtați masca de protecție și să nu vă expuneți la riscuri”, a precizat Nenișcu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *