FOTO Accident! O şoferiţă s-a înfipt cu Audi în sediul unei primării

O şoferiţă a reuşit să-şi „parcheze” bolidul în sediul Primăriei Şcheia din  județul Iași. Femeia de 53 de ani a scăpat teafără, dar pagubele sunt însemnate. Accidentul a avut loc, noaptea trecută, în jurul orei 2.00, în comuna Şcheia din Iaşi, scrie Observatornews.ro

Se pare că femeia se grăbea spre casă când, din motive necunoscute, a pierdut controlul volanului maşinii sale, un Audi, care a ieşit de pe carosabil şi s-a înfipt direct în zidul primăriei din localitate.

„A vrut să ocupe locul primarului”, a glumit o internaută după ce o ieşeancă a postat pe Facebook o fotografie de la locul accidentului.

Din fericire, în urma impactului, nicio persoană nu a fost rănită, însă pagubele sunt majore.

„Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că o femeie de 53 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza comunei Șcheia, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu o clădire. În urma impactului nicio persoană nu a fost rănită. Femeia a fost sancționată contravențional, conform OUG 195/2002”, au declarat reprezentanţii IPJ Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *