Zeci de botoșăneni amendați pentru că nu purtau mască ori nu au respectat interdicția de deplasare pe timpul nopții

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului
Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

Astfel, pe raza întregului județ, au fost controlate 127 de obiective și 71 de mijloace de transport în comun. Echipele de control au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.000 de lei, 46 dintre acestea au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu, iar 10 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea pe timp de noapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *