VIDEO & FOTO Drumuri de exploatare modernizate cu bani europeni, distruse de zeci de camioanele care lucrează pentru o societate agricolă. Primarul anunță că dă în judecată firma

Două drumuri de exploatare din comuna Drăgușeni, care au fost modernizate din fonduri europene, au fost distruse de zeci de camioane care lucrează pentru firma Agraria Nord.

Modernizarea drumurilor au costat aproximativ un milion de euro, iar potrivit proiectului care a stat la baza finanțării, accesul pe ele este permis doar mașinilor care nu depășesc 10 tone. 

În ultimele săptămâni, zeci de camioane care cară sfeclă de zahăr de pe terenurile societății Agraria Nord, condusă de un irlandez, au intrat pe drumurile respective, anulând practic lucrările făcute pe bani europeni.

Camioanele care au până la 50 de tone au denivelat drumurile de exploatare și au făcut ca în anumite zone piatra să nu se mai cunoască. 

Primarul din Drăgușeni, Eugen Nechita, susține că a avut dialoguri cu reprezentanții firmei, însă aceștia au refuzat să renunțe la utilizarea drumurilor de exploatare. 

În aceste condiții, el spune că singura soluție este să dea în judceată firma care deține peste 1.000 de hectare de terenuri agricole în Drăgușeni. 

Ca primar am înțeles, ca primar, că activitatea lor este agricultura, dar i-am rugat că să cădem de comun acord, pentru că eu nu pot ca din bugetul Primăriei să suport pagubele pe care dumnealor le-au făcut pe drumurile respective, dar ei nu vor să înțeleagă. Nu pot să iau banii de la nea Ion, nea Vasile să mă duc să le fac lor drumul în fiecare lună”, susține primarul Nechita. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *