FOTO Peste 6000 de tablete pentru elevii botoșăneni de la Ministerul Educației. Vezi la ce școli vor fi repartizate!

Inspectoratul Școlar Județean a primit de la Ministerul Educației un număr de 6.179 de tablete, care au fost repartizate, marți, către 28 de unități de învățământ din județul Botoșani. Tabletele au fost achiziționate de minister prin programul ”Școala de acasă” și au fost distribuite în acele unități administrativ teritoriale care nu au demarat nicio procedură de achiziție în acest sens.

Tabletele vor pleca spre copiii din 28 de unități de învățământ cu personalitate juridică. Ne-am focusat pe acele unități de învățământ unde nici UAT-urile și nici școala nu au demarat nicio o procedura de achiziție. Poate nu este corect din prisma altor criterii, dar trebuia să luăm măsuri și în acele UAT-uri. pentru ca și ceilalți copii să beneficieze de tablete”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean.

Potrivit sursei citate, în afara tabletelor trimise de MEC, un număr de 13 primării au achiziționat tablete pentru elevi. Este vorba de 3.195 de tablete, la care se adaugă alte peste 3000 de tablete achiziționate de Inspectoratul Școlar.

Aproximativ 20.000  de copii din județul Botoșani au declarat că nu tablete, iar până la această dată ar fi achiziționate în total 13.000.

Le mulțumim pe această cale UAT-urilor care au achiziționat tablete și celor care au depus proiecte pentru finanțare, inclusiv cele două  muncipii și orașele din județ. Sperăm să fie aprobate și să rezolvăm această problemă”, a mai spus Hârtie.

Tabletele vor fi date elevilor cu titlu de comodat.

Vezi aici scolile unde au fost REPARTIZATE (1)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *