Președinte Pro România Botoșani, profesor Mihaela Huncă: La Botoșani legea se aplică cu jumătate de măsură: elevii olimpici sunt premiați, iar profesorii care i-au pregătit, nu!

Președinte Pro România Botoșani, profesor Mihaela Huncă, susține că la Botoșani legea se aplică cu jumătate de măsură: elevii olimpici sunt premiați, iar profesorii care i-au pregătit, nu!

”Legea inițiată de mine prevede clar acordarea de către autorirățile publice județene de premii în bani,  atât pentru elevi, cât și pentru profesori”, mai spune Huncă.

Cu bucurie am văzut că legea care îmi poartă semnătura își arată efectele și la Botoșani: 456 de elevi care au obţinut performanţe la olimpiadele şi concursurile şcolare județene din acest an vor primi stimulente financiare din partea Consiliului Judeţean. În mod inexplicabil însă, prevederile legii inițiate de mine, votată în Parlament și promulgată de președintele României, nu sunt aplicate în totalitate.  Felicitări elevilor, însă performanța va fi tot timpul și oglinda activității și implicării  dascălilor! Cred că dacă vrem performanță, trebuie să investim în primul rând în resursa umană. Atunci când am inițiat această lege m-am gândit la orele suplimentare de pregătire, la munca asiduă pe care o depun pentru performanță, atât elevii, cât și profesoriii lor. Gândiți-vă că pentru ca un elev să ajungă să aibă rezultate excepționale la o olimpiadă, de exemplu, pe lânga munca pe care o depune elevul, vorbim de efortul dascălului, care de cele mai multe ori, face muncă voluntară, ore întregi de meditații, studiu și cercetare în afara orelor plătite, incluse în salariu. Nu pot să cred că există dispreț din partea conducerii Consiliului Județean Botoșani la adresa profesorilor, care și așa, se confruntă cu mari lipsuri financiare și numai ei știu cum reușesc să-și facă meseria în condiții de pandemie, fără niciun sprijin. Solicit respectarea întru totul a cadrului legal creat prin intrarea în vigoare a legii care îmi poartă semnătura și răsplătirea deopotrivă a eforturilor dascălilor care i-au pregătit pe copiii noștri olimpici!”, a declarat Mihaela Huncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *