Drama unei tinere din Botoșani părăsită de iubitul cu care are un copil, chiar în prag de sărbători. Cătălina nu are cu ce să își achite chiria, dar nici de mâncare

O tânără din Botoșani trăiește o adevărată dramă chiar în prag de sărbători. Fără niciun ajutor din partea familiei, Cătălina, mama unui băiețel de opt luni, a fost părăsită și de tatăl copilului său, care și-a găsit pe altcineva și nu îi acordă niciun ajutor pentru creșterea micuțului.

Povestea sa a fost făcută publică chiar de nașa băiețelului, care a încercat să o ajute cât poate pe Cătălina, dar mai mult nu are cum așa că a cerut ajutorul semenilor. Potrivit acesteia, părinții Cătălinei stau într-o locuință cu două camere, dar numai într-una este căldură și mai au acasă trei fete așa că nu au unde să o țină și pe tânăra cu copil. Soacra sa are la rândul ei copii și nu o mai poate ține. 

Luna noiembrie, eu am cautat chirie în oraș, în Botosani, am găsit o garsoniera mica, cu 500 lei lunar, asta fiind achitată pe luna în curs de către tatăl copilului… Tatăl copilului se afla și se află în continuare în Anglia la munca. Unde si acolo merge foarte greu nu lucrează mai deloc stau mai mult pe camera din spusele lui. Menționez ca el nici copilul nu l-a recunoscut. Între timp el si-a găsit o alta fata, s-a îndrăgostit si a lăsat-o pe Catalina de una singura, cu copilul, in prag de sărbători… Tot a promis de la o zi la alta și tot a amânat plata chiriei care trebuia achitata dupa data de 4 decembrie. Chiria nu este plătită, nu mai are pampersi, nu mai are nimic de mancare. Azi voi merge eu la ea, dar de maine ce va face? Copilul este prea mic să poate sta toată iarna într-o cameră neizolată si încălzită cu radiator, ii va fi foarte frig, este prea mic … Macar acum pe timpul iernii va rog haideti să punem mana de la mână de la mână să o ținem în oraș pentru binele copilului”, a spus nașa copilului.

Catalina nu are nicio sursă de venit, iar să își caute un serviciu nu poate până când va putea duce copilul la o creșă.

Cătălina Elena Boicu locuiește pe strada Tomoroveanu Nr 17 scara A. Cei care vor să o ajute o pot suna la nr. de tel. 0748 314 317. Pentru mai multe detalii: Elena Fram, nașa copilului.

2 thoughts on “Drama unei tinere din Botoșani părăsită de iubitul cu care are un copil, chiar în prag de sărbători. Cătălina nu are cu ce să își achite chiria, dar nici de mâncare

  1. Puteți verifica, hainele pe care le dați acestei ființe pentru bebelușul ei sunt aruncate la containerul din zonă (murdare). Această ființă nu spală niciodată ,este mizerabilă la fel ca și mama ei nu merită să vă faceți milă. Apropo, mama ei a fost văzută în zonă, cărând din bunurile donate de dumneavoastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *