Încă o demisie în Consilul municipal Botoșani. Cine a renunțat la mandatul de consilier local

Încă un consilier local a demisionat din Consiliul municipal Botoșani. Este vorba de liberalul Marius Leonard Oroșanu, care a înaintat demisia către Consiliul Local pe 8 decembrie. 

De altfel, Oroșanu a anunțat încă din ziua alegerilor parlamentare că renunță la politică și la mandatul de consilier.

Nimeni nu m-a îndemnat să mă retrag din politică, nimeni nu m-a constrâns sau șantajat. Nu sunt șantajabil cu nimic și mă mândresc cu asta! Decizia îmi aparține 100%! Plecarea din PNL și din politică are un singur motiv: nu sunt bun pentru această activitate. Nu sunt un bun politician. Sunt un mediocru, în cel mai bun caz, iar eu nu pot accepta să fiu mediocru într-un domeniu sau o activitate. Sunt exigent cu cei din jur, dar și cu mine însumi. Mă <sancționez> tocmai pentru ineficiența mea politică. Oportunități și sprijin am avut, dar nu le-am fructificat!”, a scris Marius Oroşanu pe o reţea de socializare.

Consilierii locali s-au întrunit, marți, în ședință extraordinară și au aprobat proiectul de hotărâre privind încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului lui Marius Oroșanu. Liberalul va fi înlocuit în Consiliul Local de Monica Răileanu, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului.

În ședința de marți, consilierii au luat act și de demisia social-democratului Mircea Magdalena.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *