FOTO! Incendiu puternic la Botoșani. O casă a ars în totalitate

O locuință de pe raza comunei Blândești s-a aprins, în această după – amiaza, cel mai probabil, de la un coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile din care era construit acoperișul, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Când s-a produs incendiul, proprietarii nu erau acasă. Un vecin a observat flăcările și a solicitat sprijinul pompierilor. La fata locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și Gărzii de Intervenție Trusesti, cu trei autospeciale cu apă și spuma si o ambulanta SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, casa ardea în totalitate, existând pericolul de propagare a flăcărilor la o anexă din gospodărie, dar și la locuința vecinului.

Pentru stingerea incendiului și inlaturarea efectelor au intervenit 15 pompieri militari și voluntari, aproape trei ore.

Puteți evita evenimente ca cel descris dacă vă izolați coșurile de evacuare a fumului faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu introduceți un strat de materiale necombustibile”, a mai spus reprezentantul ISU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *