Ani grei de pușcărie pentru un bărbat din Botoșani care a furat cardul unui coleg de serviciu și i-a luat banii

Un bărbat din Botoșani a fost condamnat definitiv, joi, de magistrații Tribunalului Botoșani la ani grei de închisoare, după ce a sustras cardul unui coleg de muncă și, profitând de faptul că știa PIN-ul, a mers la bancomat și i-a luat banii de pe el.

Gabriel Dărîngă, din oraşul Ştefăneşti, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt”, „acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată” şi „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată”, însă, pentru că mai avea și alte infracțiuni comise și a mai fost condamnat în alte dosare, botoșăneanul va sta după gratii nu mai puțin de cinci ani și jumătate.

Magistrații au comasat pedeapsa de joi cu cele anterioare, astfel încât acesta va petrece mai mult de cinci ani în închisoare.

„Constată că infracţiunile menţionate mai sus au fost săvârşite în termenul de încercare al suspendării condiţionate a pedepsei rezultante de 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2990/23.10.2014 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 27875/193/2013, definitivă prin neapelare la 10.11.2014. În temeiul art. 15 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 Cod penal 1969, revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2990/23.10.2014 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 27875/193/2013, definitivă prin neapelare la 10.11.2014, şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani şi 8 (opt) luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, se arată în soluția instanței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *