Fermierii trec prin momente grele, iar autoritățile îi ignoră, susține deputatul Mihaela Hunca. Toate demersurile pe care fermierii le-au făcut pe lângă Ministerul Agriculturii, pe lângă Ministerul Finanțelor, pe lângă parlamentarii puterii, pentru a fi susținuți și a obține suspendarea ratelor la credite, la leasing-uri pentru echipamente și utilaje agricole, pentru terenuri și investiții în agricultură, nu au primit niciun răspuns afirmativ până în ziua de astăzi. Ba mai mult, în acest an agricultura, a fost lovită nu doar de criza de sănătate, dar şi de o secetă cumplită.
“Pro România consideră că statul român, aşa cum fac alte ţări, ar trebui să plătească în avans subvenţiile în agricultură, să sprijine acele zone calamitate de secetă şi să sprijine păstrarea muncitorilor în România. Mulți fermieri au intrat deja în incapacitate de plată, iar lucrul acesta le va afecta afacerea pe mulți ani. Pro România susține cu tărie că toate firmele românești au nevoie de un sprijin privind plata contribuțiilor și a taxelor către Guvern. Numai așa mai putem salva domenii ca agricultură sau Horeca. Aceste măsuri vor fi dublate de construirea unei rețele naționale de depozite frigorifice pentru colectarea și/sau procesarea produselor agricole de la producătorii români. De asemenea, PRO România susține extinderea sistemului național de irigații și crearea unor programe naționale pentru sprijinirea produselor specifice românești. Pentru PRO România este la fel de important țăranul care își vinde zilnic produsele în piață, cât și marii proprietari de culturi agricole și procesatori din agricultură. Fiecare are acum nevoie de sprijin și noi nu lăsăm pe nimeni în urmă. Pe 6 decembrie vom reuși împreună”, a declarat candidatul Pro România Botoșani la Camera Deputaților, profesor Mihaela Huncă.