FOTO Tragedie la Botoșani! Șapte copii au rămas orfani de mamă. Aceștia au nevoie de ajutor

Dramă într-o familie din satul Orăşeni Vale – comuna Curteşti. Șapte frați au rămas orfani de mamă după ce femeia a fost răpusă de o boală cruntă la 41 de ani. Aceasta se simţea rău din luna mai, însă nu a dorit să meargă la spital, cu gândul că-şi va lăsa copiii singuri. Abia în toamnă a ajuns la spital, dar era prea târziu. A stat internată o lună şi tot acolo a murit. Copiii au rămas cu tatăl lor, care este doborât de durere. Costică Bosâncianu are 48 de ani şi aproape că nu mai are puterea să ridice privirea din pământ. Ştie că trebuie să-şi adune puterile şi se roagă la bunul Dumnezeu să-l întărească pentru a-şi putea creşte singur copiii.

Fata cea mare are 21 de ani şi era la muncă în Anglia dar a fost nevoită sa se întoarcă acasă, iar cea de a doua, de 19 ani, a lucrat la o pizzerie dar din cauza pandemiei a rămas fără serviciu. Fata de 17 ani, care este în clasa a XII-a, a lucrat de la 14 ani, în vacanţe, iar în timpul şcolii doar sâmbăta şi duminica. Acum a vrut să renunţe la şcoală pentru că a prelua aproape toate treburile din gospodărie, de la curăţenie, mâncare şi avut grijă de fraţii mai mici. Nu a renunţat cu gândul că mama lor nu ar fi fost de acord cu un asemenea sacrificiu.

O mai ajută surioara de 14 ani şi Amalia, care are 12 ani. Dincolo de treburile din gospodărie, fata din ultimul an de liceu trebuie să-şi găsească puterea să o înlocuiască pe mama lor. Ştefania, are opt ani şi este premianta familiei, Denis are cinci ani, iar mezina Adi, are doar trei ani. În dorul mamei, mezina se refugiază în braţele surorii mai mari şi speră că într-o zi va reveni acasă măicuţa lor. Cei mici încă nu realizează drama prin care trec şi speră să se trezească din acest vis urât.

Familia are ca venituri alocaţia copiilor şi ce reuşeşte să obţină tatăl, care munceşte cu ziua. Ar avea nevoie de multe lucruri, printre care o maşină de spălat semiautomată, frigider, televizor, lemne, doua uși de termopan, trei geamuri, un pat supraetajat, papuci de iarnă, dar și o tableta pentru ca nu reușesc toți sa facă lecțiile online (numărul la papuci pentru fete: 41, 39, 34, 27, iar baiatul 32).

„De asemenea dorim sa le amenajam si cealaltă camera deoarece sunt nevoiți sa doarmă toti într-o singura cameră iar cea de a doua nu are sobă de aceea ne dorimsa cumpărăm una.Problemă este că nu au fântână, dar nici fântânile din zonă nu prea au apă, aşa că aduc apa de la sute de metri distanţă. Am plecat plângând şi de la această familie greu încercată de soartă. Am decis că trebuie să-i ajut şi vă rog din suflet să fiţi alături de mine în acest nou proiect umanitar. Dumnezeu să fă răsplătească înmiit pentru toate faptele bune!, susțin reprezentanții Asociației Grup Civic Botoșani.

foto: asociatia grup civic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *