A fost aprobată strategia de vaccinare anti-COVID-19. 70 % din totalul populaţiei ar putea fi implicată în această campanie de vaccinare

Foto: Getty Images

Hotărârea de Guvern privind strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus a fost adoptată în şedinţa Executivului de vineri.

Grupurile prioritare sunt angajaţii din domeniul Sănătăţii, asistenţei sociale, cei din categoria de risc şi personalul din “domenii-cheie”, a afirmat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, sâmbătă, într-un briefing de presă.

Suntem implicaţi în acest moment (…) alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene în pregătirea campaniei de vaccinare a populaţiei împotriva virusului SARS-CoV-2”, a precizat acesta, conform Agerpres.

El a punctat că actul normativ pregăteşte campania de vaccinare, odată ce va fi pus la dispoziţie un vaccin.

“Potrivit acestei strategii de vaccinare adoptată, au fost stabilite grupurile prioritare: “personalul din domeniul Sănătăţii, personalul din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, populaţia cu risc ridicat de evoluţie severă în cazul infecţiilor cu SARS-CoV-2 şi personalul din alte domenii- cheie, esenţiale pentru buna funcţionare a societăţii”, a evidenţiat Dancă.

Potrivit acestuia, persoanele din aceste categorii vor fi vaccinate în prima etapă, iar apoi vaccinarea va fi disponibilă pentru întreaga populaţie.

“Estimarea este că, în prezent, 70 % din totalul populaţiei ar putea fi implicată în această campanie de vaccinare”, a spus Dancă.

Totodată, el a subliniat că vaccinarea este “gratuită şi voluntară”.

De asemenea, Dancă a prezentat un apel al Executivului, în acest context.

“Guvernul României, condus de domnul prim-ministru, Ludovic Orban, face un apel către toate instituţiile implicate, dar şi către societatea civilă, către specialişti, ca, în dezbaterea publică, să sprijine această campanie de vaccinare pentru că aceasta reprezintă singurul remediu, pentru a pune capăt epidemiei de COVID-19. Trebuie evitate politizările pe acest subiect, pentru că în joc sunt viaţa şi sănătatea românilor şi chemăm alături în această campanie de vaccinare toţi specialiştii în domeniu”, a spus şeful Cancelariei. 

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, Strategia de vaccinare a fost elaborată de către Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, organism interministerial în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea Prim-ministrului.

Documentul stabilește viziunea, principiile și modul de acțiune pentru administrarea în România a vaccinurilor anti COVID-19 autorizate de către Agenția Europeană a Medicamentului și are la bază atât analiza situației de la nivelul național și european a răspândirii SARS-CoV-2, cât și analiza situației cazurilor grave și respectiv a mortalității generate de COVID-19.

Strategia îşi propune, ca obiective generale, asigurarea unui mediu favorabil vaccinării, ca politică eficace de prevenţie COVID-19 la nivelul populaţiei României, dar şi crearea premizelor de operaţionalizare a activităţii de vaccinare anti-COVID-19 la nivel populaţional, ca parte integrantă a programului naţional de vaccinare.

„Scopul nostru este acela de a asigura accesul la vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în condiţii de siguranţă, eficacitate şi echitate pentru prevenirea infecţiei cu SARS-CoV-2 şi limitarea pandemiei de COVID-19 pe teritoriul ţării”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

Strategia stabileşte întregul proces şi lanţ de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, de la principiile generale până la organizarea vaccinării, depozitarea vaccinurilor, păstrarea lanţului de frig, monitorizarea siguranţei şi eficacităţii şi managementul deşeurilor. Aceasta propune linii generale care vor sta la baza strategiei de comunicare a campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 din România, a adăugat MS.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *