FOTO! Tudorel Toader anunță că începe procedura de autorizare provizorie a unei filiale a Universității ”Al.I.Cuza” la Botoșani. Rectorul universității a anunțat facultățile care vor fi înființate

Rectorul Universitatii „A. I. Cuza” Iasi, prof. doctor Tudorel Toader a anunțat, vineri, la Botoșani, că încep demersurile în vederea obținerii autorizației provizorii pentru o extensie a Universității ”Al.I.Cuza” și la Botoșani. Fostul ministru al justiției a avut o întâlnire cu primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, deputatul Marius Budăi și președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, pe tema respectivă.

Toader a declarat că peste 2000 de studenți înmatriculați la Universitatea Al Ioan Cuza au domiciliul în Botoșani, ceea ce înseamnă că județul Botoșani  este o zonă de mare interes pentru Universitatea AL I Cuza din Iași.

Sunt studenți la facultatea de științe economice, drept, psihologie, filosofie, informatică și litere. Dacă aici este interesul, noi trebuie să răspundem la interesul manifestat de tinerii din zona  dumneavoastră din Botoșani. Vom întocmi dosarele necesare pentru autorizarea provizorie a următoarelor specializări: de la economie și administrarea afacerilor, informatică, drept, psihologie, litere, filosofie. Fiecare facultate, la rândul ei, are mai multe specializări. Vorbim de învățământ bugetat, de la buget. Am avut la Iași discuții cu decanii, care și-au manifestat interesul și disponibilitatea de înființare a unei astfel de extensiuni, de filială, și după discuția de astăzi ne-am consolidat voința comună de a proceda la autorizarea provizorie”, a precizat Tudorel Toader.

Dosarul de autorizare provizorie va fi depus la ARACIS , însă va trebui emisă și o hotărâre de Guvern.

HG se adoptă procedural în mai-iunie, la vară, să fim prinși în HG Universitatea din Iași cu filială la Botoșani și să scoatem la concurs, în vara următoare locuri la specializările de la cele șapte facultăți”, a mai spus Tudorel Toader. 

Cursurile se vor desfășura cel mai probabil la Colegiul Național ”A.T.Laurian”, în corpul nou de clădire.

Voi veni să predau la Botoșani”, a mai spus rectorul Universității ”Al.I.Cuza” din Iași.

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat că acest demers se va concretiza și că nu are nimic cu politicul și alegerile. 

Când am început discuțiile cu domnul ministru nici nu era vorba de campanie electorală. Vreau să mulțumesc întregii conduceri a universității din Iași. Știm cu toții că în județul Botoșani avem tineri care pot să meargă oricând la facultate, dar poate familiile lor nu-și permit să plătească deplasarea, cazarea s.a. Eu cred că este un demers extrem de important pentru județul nostru, din punct de vedere social pentru acești tineri care poate nu pot urma cursurile superioare, din cauza situațiilor materiale ale familiilor, dar și un demers care va ajuta județul din punct de vedere economic. Unde sunt facultăți, vin și investitori. Nu este un demers politic”, a subliniat deputatul Marius Budăi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *