FOTO! Razii ale polițiștilor rutieri în municipiul Botoșani. Amenzi pentru mașinile oprite neregulamentar în zona trecerilor pentru pietoni

La data de 24 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pe linia identificării conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere privind oprirea/staționarea autovehiculelor în zona trecerilor pentru pietoni, abateri ce pot conduce la producerea de accidente rutiere cu victime omenești, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.                                                                             În cadrul acțiunii au fost legitimate 98 de persoane, controlate 81 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind 5.000 de lei.

Dintre acestea, 19 sancțiuni au fost aplicate pentru oprire neregulamentară în zona trecerilor pentru pietoni.

De asemenea, polițiștii au reținut două permise de conducere și un certificat de înmatriculare. Totodată, au fost identificate 14 autoturisme care staționau neregulamentar, proprietarii acestora fiind invitați la sediul poliției”, a precizat Nenișcu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *