Directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani: Îi mulțumesc domnului doctor Iulian Preda pentru că a acceptat să își pună toată experiența în lupta cu pandemia de coronavirus

Directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, Monica Adăscăliței, îi mulțumește doctorului Iulian Preda că a acceptat să coordoneze măsurile anti COVID în spitalele din Botoșani,  Adăscăliței spune că medicul Iulian Preda, de la Spitalul Județean, este un ajutor pentru DSP.

Îi mulțumesc domnului doctor Iulian Preda pentru că a acceptat să își pună toată experiența în lupta cu pandemia de coronavirus. Din postura de cadru medical deja o face de luni de zile, iar faptul că dumnealui însuși a învins acest virus îmi dă încrederea că va fi un real sprijin pentru noi toți. Sub autoritatea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, domnul doctor va asigura coordonarea integrată cu privire la măsurile care trebuie dispuse la nivelul unităților medicale din sistemul public al județului Botoșani, în vederea aplicării unitare a tuturor dispozițiilor autorităților cu rol în prevenirea și combaterea infecțiilor cu coronavirus. Este un ajutor extraordinar pentru noi, îi apreciez munca de ani de zile în slujba botoșănenilor, îl recomandă profesionalismul și grija față de aproape, de aceea, în calitate de director al Direcției de Sănătate Publică, cred în această colaborare care va fi cu folos și în folosul nostru, al tuturor botoșănenilor. Doamne ajută!”, a declarat Monica Adăscăliței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *