Roxana Florentina Țurcanu (Pro Romania): Creșterea pensiilor și a alocațiilor pusă în așteptare de noul program de guvernare PNL!

Sfidarea și bătaia de joc la adresa românilor atinge cote maxime din partea celor din PNL, care propun pentru următorii 4 ani un program de guvernare fără să pună în aplicare creșterea pensiilor și a alocațiilor, așa cum prevede legea, a declarat Roxana Țurcanu, candidat Pro Romania la Senat.

 Astfel că, alocaţiile copiilor se vor dubla abia în anul 2022, iar până în anul 2024, pensiile vor creşte cu 46 la sută, pe când trebuiau să crească cu 40% de la 1 septembrie 2020.

Dragi botoșăneni,

Programul PNL reprezintă o lovitură pentru mai multe categorii de români ale căror venituri vor fi afectate. Mai exact 5 milioane de pensionari care ar fi trebuit să aibă anul viitor punctul de pensie la 1.875 lei primesc de la PNL informația că abia în 2024, deci peste 4 ani, punctul de pensie va ajunge la 1.841 lei, mai mic cu 34 lei decât ceea ce prevede legea pensiilor.

Același program al PNL mai afectează peste 3 milioane de copii cărora le refuză dreptul stabilit prin lege de a le dubla alocațiile. Copiii vor trebui să aștepte până când PNL va dori să respecte decizia Parlamentului. Revoltător pentru toți copiii și părinții care cu greu se descurcă cu toate cerințele actuale în creșterea și educarea celor mici.

Totuși, ni se dă speranța că pensiile românilor ar putea creşte şi anul viitor. Anunțul important făcut de Tănase Stamule, consilier al premierului Ludovic Orban, care a spus că în decursul anului viitor, veniturile pensionarilor ar putea să mai crească în medie cu 200 de lei, adică cu aproximativ 13%. Prea puțin comparativ cât de mult s-au scumpit alimentele și medicamentele, în ultima perioadă.

Să nu uităm că majorările anunțate de reprezentanții  Guvernului PNL nu reprezintă vreo reușită sau vreo pomană pe care o fac vârstnicilor și copiilor, ci e un lucru normal.. Însă, mai normal ar fi fost ca Guvernul PNL să respecte legea și să dubleze alocațiile anul acesta, iar pensiile să le majoreze cu 40% de la 1 septembrie.

Cu actuala guvernare PNL și cu programul pe care ei ni-l propun, austeritatea ne asteapta! Iar aceasta va fi consecința unui management deplorabil al finantelor publice ale României. Problema Romaniei este ca la anul sa avem bani de pensii, de salarii, de un venit minim de criza pentru cei care au venituri mici, cum am propus si noi la PRO Romania, sa existe bani sa ajutam societatile mici.

 Pe 6 decembrie alege PRO România, un partid pentru oameni, pentru educație, pentru sănătate, pentru infrastructură. Împreună vom reuși!

Roxana Florentina Țurcanu, candidatul PRO România pentru Senatul României

 

Realizat la comanda Partidului PRO România Botoșani  de S.C. PLAY BY PLAY S.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 11200008.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *