Se deschide patinoarul de la Cornișa. Condiții speciale la intrarea pe gheață

Patinoarul de la Cornișa se deschide la sfârșitul acestei săptămâni, a declarat, pentru BotosaniNews, directorul Direcției de Servicii Publice Sport și Agrement, Eugen Țurcanu. Potrivit sursei citate, deschiderea are loc vineri, 27 noiembrie, iar intrarea pe gheață se va face anul acesta în condiții speciale, având în vedere pandemia.

Astfel, intrarea se face cu mască și nu va mai fi permis și accesul ”asistenților”.

Nu vor mai intra la patinoar acei asistenți. Va fi permis accesul unui însoțitor doar pentru copiii mici, pentru a-i supraveghea. De asemenea, accesul se va face prin locuri separate, iar pe perioada sărbătorilor, când este mai aglomerat, intrarea la patinoar se va face pe bază de programări”, a precizat directorul DSPSA. 

Potrivit Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, tarifele se vor menține la nivelul celor de anul trecut.

Astfel, în perioada 1 octombrie-20 decembrie, la seriile care încep zilnic de la orele 10.00, 12.00, 14.00, tariful este de 13 lei și 8 lei închiriat patine, sâmbăta, duminica și sărbătorile legale

De la orele 15.00, 17.00 și 19.00, de luni până vineri,  se percep 12 lei pe serie și 5 lei pentru închirierea patinelor, iar de la orele 16.00, 18.00, 20.00, 15 lei pe serie și 8 lei închirierea patinelor, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale.

În perioada 21 decembrie-12 ianuarie, la seriile care încep zilnic de la orele 10.00, 12.00, 14.00, tariful este de 12 lei și 8 lei închiriat patine de luni până vineri, respectiv 15 lei și 10 lei de închiriat patine în zilele de sâmbăta, duminica și sărbătorile legale.

De la orele 16.00, 18.00 și 20.00, de luni până vineri,  se percep 14 lei pe serie și 8 lei pentru închirierea patinelor, respectiv 18 lei pe serie și 10 lei închiriat patinele în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *