Roxana Țurcanu: Vă rog, dragi botoșăneni, mergeți de la vot! Nu va lăsați păcăliți de toată manipularea Guvernului Orban

Începutul anului viitor se anunță cu reduceri salariale de 20%!

Motivul organizării alegerilor parlamentare pe repede înainte, deși suntem în plină pandemie, se pare că este un plan de măsuri de austeritate pe care ni-l pregătește Guvernul Orban, imediat după ce vor obține puterea absolută, susține Roxana Țurcanu.

 Tăierile salariale din anul 2009 din rândul angajaților din sectorul de stat se preconizează a se de repeta din păcate, în condițiile în care deficitul bugetar este depășit cu mult peste limită.

 

Această propunere vine din partea economistul şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, care consideră că statul trebuie ca începând de anul viitor, să reducă deficitul bugetar şi că este nevoie de măsuri atât pe partea de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli. Soluția reprezentantului BNR pentru scăderea cheltuielilor este ca săptămâna de lucru pentru bugetari să fie de 4 zile şi implicit reducerea cu 20% a salariului.  

Oameni dragi, din păcate retrăim în aceste zile scenariul din 2009, atunci când au urmat în 2010 tăieri de salarii și austeritate pentru români. La acea vreme a ieșit consilierul lui Croitoru de la BNR care a spus că e nevoie ca salariile să fie tăiate cu 25%, ceea ce Boc și Băsescu au și făcut.

Acum vine un alt oficial al BNR, pe același scenariu și aruncă cu buzduganul în spatele românilor: tăieri de salarii cu 20%! Iar acest lucru nu e tot. Cu siguranță, Guvernul Orban ne pregătește un plan amplu de măsuri de austeritate, doar o are alături, ca și vicepremier pe Raluca Turcan, fostă pedelistă, care a militat pentru tăierile salariale din 2010, în guvernarea Boc.

Orice economist raţional ştie că mai ales în context de criză, consolidarea bugetară nu se face pe seama cheltuielilor bugetare, pentru că efectul ar fi nociv pentru economie, ci se face pe seama veniturilor bugetare. Adică nu tai cheltuieli, ci măreşti gradul de colectare a veniturilor! Din păcate, programul de guvernare al PNL nu prevede niciun fel de măsură în acest sens.

Așa cum se prezintă, pare a fi o strategie de comunicare înainte de ceva rau. Reprezentantul BNR pregătește terenul unei austerități pe care Orban și PNL o vor pune în aplicare din 2021. Singura șansă este să îi oprim pe 6 decembrie, pentru că altfel vor nenoroci întreaga țară, care oricum este grav afectată de toate măsurile luate pe timpul pandemiei cu Covid-19.

Din punctul meu de vedere, este de neconceput o asemenea măsură de austeritate din partea Guvernului. De ce să ia bani din salariile oamenilor care muncesc din greu lună de lună pentru a avea cele necesare familiilor lor. Soluția cea mai potrivită pentru a reducerea deficitului bugetar este eliminarea pensiilor speciale, reducerea cheluielilor lunare de la Guvern, de la Administrația Prezidențială și multe altele.

De ce mereu se gândesc să sacrifice bugetul omului de rând? Să le fie rușine guvernanților pentru tot tupeul și aroganța cu care tratează oamenii care muncesc din greu.

Vă rog, dragi botoșăneni, mergeți de la vot! Nu va lăsați păcăliți de toată manipularea Guvernului Orban. Aratați-le că va pasă de Botoșani, că vă pasă de România!

          Fiți Pro România! Fiți alături de candidații PRO România pentru Parlamentul României! Pe 6 decembrie Votați PRO România- PROmisiunea ieșirii din criză!

 

Roxana Florentina Țurcanu, candidatul PRO România pentru Senatul României

 

Realizat la comanda Partidului PRO România Botoșani  de S.C. PLAY BY PLAY S.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 11200008.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com